absolut

infinit principiu, neconditionat, perfect

specific divinului act

materie in continua miscare

de ce exista oare?

as vrea sa spun ca am pagina goala dar nu pot, sunt in fata monitorului care pentru cateva secunde, era doar alb. acum nu mai e alb, e negru, am inceput sa scriu. asteptarile astea ma obosesc nu cred ca cer prea mult desi nu stiu ce dau in schimb. ce am eu de dat? daca am, dau orice dar iarta-ma pentru azi dimineata…

m-am saturat sa ma tot uit la telefon, in speranta ca voi primi un semn de la un numar pe care nu il am in agenda si la sfarsit sa fie semnat de tine. abia daca au trecut 4 ore de cand ne-am fragmentat si tu ai inchis convorbirea de ciuda care ti-am creat-o. acum e urat aici si as vrea sa fiu acolo unde e liniste. nu sa fiu batjocorit de toate moacele astea hidoase care nu mai imi dau pace. imi urasc trecutul, au lasat urme adanci pe care nici tu nu le suporti.

si-mi pare ca nu mai am baza, ma narui, echilibrul precar e total absent si eu stau si privesc la fel tavanul. e ceva acolo de ma atrage. poate ca din cauza ca eu cred ca tavanul e sus si vede tot. sau poate ca tavanul  e defapt capacul care ma tine prizonier, poate daca nu ar exista as putea zbura. dar nu se va intampla asta nu voi zbura, fara tine nu am cum.

nu te sun azi pana nu imi dai un semn, ai sa vi de la scoala ai sa vezi ce am scris, ai sa spui:”ce kkt?”…

mai departe nu stiu ce ai sa faci. stiu ce am sa fac eu, o sa astept. o sa astept sa vina noaptea, am sa caut cel mai des copac si am sa vreific ce ai spus atunci acolo aproape de mijlocul nostru.

spuneai asa: “oricat de des e copacul tot se vede luna printre ramurile lui.”

cautand comoara ascunsa

comoara ascunsa de straturi de:

piele moarta, vie, carne rosie, sange,

oase de care ma agat ca de balustrade

totate tin comoara departe sa n-o pot atinge.

dar…

spune-mi te rog cat de adanca e  lama ce te patrunde,

daca e bine sau trebuie sa ma opresc

hai spune mai ai cateva secunde

si-ai sa dispari si iar va trebui sa te gasesc.

 

Kevlarsjäl © Daria Endresen

 

retorica si nonsens

sapa si lopata, gramada de apa

din cerul ce s-a spart,

inunda golurile ce ne despart.

si am sa vin, marinar pe barcile de hartie,

ca asa nu sunt eu, o mie de bucatele subtile.

aranjate haotic aparent fara motiv.

dar se pare ca ca exista cineva care poate sa perceapa

dincolo de febra cuvintelor ce ma fierb…

sunt prea sufocant? intreb.

 

Snow Angel © Kimberly Boyd Vickrey

 

:|

de ce nu-mi aduc aminte ce visez?!?! oare eu visez?

peisaj tomnatic obosit ma-ndrept spre pat sa cad in vis si poate am sa uit sa ma ridic…

Sweet September Sunset © battymaddie

autoportretul haosului vidat

reiau o idee mai veche.

daca as inlocui centrul meu cu tine si apoi m-as intoarce pe dos, as fi inconjurat numai de tine. frica de a fi gol ar disparea, si poate as raspunde : “bine!” , atunci cand m-ai intreba:”ce faci?”. vreau mai mult decat pot eu sa exprim in cuvinte, as vrea sa-mi vezi visele pe care eu nu mai am posibilitatea sa le vad, vreau sa-mi povestesti despre ele, vreau sa stiu tot. vrea sa te stiu fara aparare in fata mea, sa vad ca pot sa iau tot fara sa imi fie frica de ziua de maine. remuscarile distrug, nu sunt chiar benefice, desi daca ele distrug, atunci poate in momentul in care ai sa ma alungi, nu as mai simtii nimic. nici un fel de durere, pentru ca remuscarile si-au executat bine treaba si ideea ca tu nu ma vrei in preajma nu ar mai avea nici o forta asupra mea.

dar golul asta ce m-apasa se cere umplut, daca ar avea glas, ar urla grotesc: “UMPLE-MA!!!”. dar nu se aude nimic, fiindca e izolat foniic si doar eu pot sa-i vad chipul fara masca. pentru ca masca s-a dezintegrat demult dinainte sa te cunosc; atunci demult am uitat  sa ma mai cunosc.

cine sunt? ce vreau? pentru cine vreau?

pentru mine nu e logic sa vreau; daca nu ma cunosc. si raman sa ma intorc singur pe aleiile tarzii, la ore pustii, insotit de parfumul tau discrect care totusi s-a imprimat pe pielea mea si pasii.

da pasii , suplicii presarate pe aleiile ce ma poarta spre puscaria fiintei mele, locul in care sunt mereu singur, fara caldura. [o sa-mi cumpar un calorifer sa-mi tina de urat...]

tavanul e atat de adanc, nu stiu sa inot si ma sufoca pe dinautru haosul golului vidat.

sa nu ma alungi indiferent cat de grotesti sunt reprizele …

nu ma intereseaza in ecourile ce doar eu pot sa le aud

spanzurat ciudat de radacinile de sus,


... si-a fost tarziu, mult prea tarziu


atarn spre centrul gol si semn de intrebare.


... si-acum este tarziu , mult prea tarziu,


cat valoreaza patru ani in banii vostri pamanteni, hartii care


... si nu-i destul, nu-i destul.


vor sa ma cumpere de parca as fi un soi de marfa.


ce pret au anii in care am fost uzat ca si un utilaj


... si-a fost tarziu, mult prea tarziu


si cine esti sa poti sa valorifici timpul in si dupa concubinaj


... si-acum este tarziu , mult prea tarziu,


bolnav, soios, dezgustator, scandalos si fara rost


aproape recunosc, am fost un prost...




© mark boyle

ALFABETUL TACERII

aseara, ma rataceam din nou
lasciv in cea din fata mea
fals insa caci stiam ca ea
a nu stiu cata oara ma-nsela… … …
… … … cu-n ecou.

banalul iata ca apare si nu ma ocoleste ,
exact cum el pe nimeni nu fereste.
toti inselam si ne-nselam,
ulterior cu totii capitulam.

taceam si nu i-am zis nimic,
asa cum ea, tacea, de-atatea ori,
cand eu ma scufundam in aberari,
exhaustiv, caindu-ma amarnic.

remuscarile se disipau in miscarea mecanica ca un ecou,
iarasi si iarasi pana la
infinit.

© Bobi Reshovski

un mic fragment din ceva ce a trebuit distrus, pentru ca eu nu am voie

NOTA: ANUMITE PASAJE AU FOST INLATURATE PENTRU CA TU SA POTI CITII.

…daca centrul meu ar fi in exteriorul fiintei mele, atunci as fi inconjurat de nimic.  acest lucru m-ar binedispune pentru ca ar fi liniste si nu as fi amenintat de absolut nimeni. dar nu e cum as vrea eu, centrul meu se afla in mine, e firav si …

oare se poate? cum? nu exista coincidente, chiar ea spunea. nu exista coincidente punct. ba da exista, am reusit sa le zaresc, dar nu imi plac, ma fac sa ma simt de parca as fi imaginea din oglinda, o copie, kitsch grotesc a imaginii … , desi eu am scris primul, demult , eram la o bere in cafenea, mi-ai pus in mana agenda pe care ulterior ai pierdut-o, si-ai spus scrie-mi ceva si-ai disparut. cand te-ai intors ai gasit scris NIMIC:
“nimic nu e intamplator
atunci de ce se-ntampla
si daca nimicul e intamplator
de ce se-ntampla totul”.

chiar asa de ce?

dar nu mai conteaza un vechi capitol s-a incheiat, am rupt toate paginile. ce e scris mai sus sunt doar spasme, ramasite care se vor mistuii pana la urma si nu vor mai fi.

"I've been around enough to know that dreams don't turn to gold and that there is no easy way no you just can't run away..." © Vernon Trent