ghicitoare
decembrie 4, 2009
4 comentarii
m-am saturat sa ma pierd in randuri
pentru ca defapt sunt franturi
bucati rupte din gandul asta ce se cere linistit
… ca e tarziu si-i obosit.
dar calmul v-a veni in zbor
din picajul brutal al ingerilor.
din binele meu ei vor simtii doar suferinta
caci linistirea mea va fi disparitia
si nimeni nu v-a sti sa umple golul care-l sap
uitare am sa devin la un moment dat.
tortura timpului
noiembrie 26, 2009
2 comentarii
asteptarea chinuie prea intens pieptul asta rascolit, e ca o rana deschisa ce da in cangrena
fiecare secunda pare picatura din perfuzia care alimenteaza cu mult calm corpul inert
mai sunt si spasme musculare, zvagniri ce dau sperante ca poate el nu e mort
poate ca el isi revine, degeaba, o noua plasmuire, miraj scarbos ce-si poarta trena
peste ochii care-l asteapta pe el…. sau poate… asteptarea asta e doar o iluzie
pentru ca nimeni nu-i pazeste capataiul si defapt el viseaza la pielea
care pana nu demult il purta cu ea, mana in mana, spre ceva despre care nimeni habar nu avea
e nebun, cum sa vada cine-l iubeste cand lacrima creaza eclipse cu retina facandu-l sa scrie poezie
dar nu pe hartie ci pe suflet, randuri pe care nimeni nu va reusi sa le priceapa
pentru ca ar trebui sa-l deschida, pieptul lui, cusca fluturilor, locul unde se ascund de mizeria ce le-a creat
mizerie pura ce nu poate fi spalata nici cu cea mai cristalina apa
si sufera in soapta nu vrea sa deranjeze oboseala ascunzisurilor, nerostitelor… de ce? simplu se vrea utilizat
noiembrie 5, 2009
Lăsați un comentariu
as vrea sa spun ca am pagina goala dar nu pot, sunt in fata monitorului care pentru cateva secunde, era doar alb. acum nu mai e alb, e negru, am inceput sa scriu. asteptarile astea ma obosesc nu cred ca cer prea mult desi nu stiu ce dau in schimb. ce am eu de dat? daca am, dau orice dar iarta-ma pentru azi dimineata… m-am saturat sa ma tot uit la telefon, in speranta ca voi primi un semn de la un numar pe care nu il am in agenda si la sfarsit sa fie semnat de tine. abia daca au trecut 4 ore de cand ne-am fragmentat si tu ai inchis convorbirea de ciuda care ti-am creat-o. acum e urat aici si as vrea sa fiu acolo unde e liniste. nu sa fiu batjocorit de toate moacele astea hidoase care nu mai imi dau pace. imi urasc trecutul, au lasat urme adanci pe care nici tu nu le suporti. si-mi pare ca nu mai am baza, ma narui, echilibrul precar e total absent si eu stau si privesc la fel tavanul. e ceva acolo de ma atrage. poate ca din cauza ca eu cred ca tavanul e sus si vede tot. sau poate ca tavanul e defapt capacul care ma tine prizonier, poate daca nu ar exista as putea zbura. dar nu se va intampla asta nu voi zbura, fara tine nu am cum. nu te sun azi pana nu imi dai un semn, ai sa vi de la scoala ai sa vezi ce am scris, ai sa spui:”ce kkt?”… mai departe nu stiu ce ai sa faci. stiu ce am sa fac eu, o sa astept. o sa astept sa vina noaptea, am sa caut cel mai des copac si am sa vreific ce ai spus atunci acolo aproape de mijlocul nostru. spuneai asa: “oricat de des e copacul tot se vede luna printre ramurile lui.”
Categories: labirinturile nonsensului
naspa stare



