de duminica trecuta
duminica ai spus ceva de genu: “sti … sunt ultimele clipe pe care o sa le mai avem asa!”. sau asta am inteles eu, nu prea eram atent la ce spuneai pentru ca mesajul imi prajea creierii ca un fier incins. totusi am reusit sa rostesc un : “nu-i nimic, ma bucur de ce mai am …”.
radeam in mine ca un prost.
desi, stiam, destul de clar
ca ce faceam, nu prea mai are rost.
si nici nu ma purtam prea exemplar.
in schimb, fierbinte eu te sarutam
si mainile-mi umblau pe trupul tau
atat de tare, in brate te strangeam
de parca … de parca, puteam asa pastra,
mai mult, din clipele ce ne tranzitau.
dar la un momendat m-am racit,
defapt cred ca m-am trezit
ala nu era vis, era cosmar.
sarutul tau incepu sa aiba un gust amar.
si eu, am poticnit atunci momentul,
sunand la interfon, butonul trei … antidotul.
ne-am mai privit un timp, asa fugar
in timp ce patrundeai in scara
in mine, totul tremura de parca era reactie nucleara.
si incepu atunci calvar … .
… pentru ca usa se inchise iar.
